2014
15 august. Fiind ditamai sărbătoarea şi
deoarece nu mergeam nici eu la muncă, nici îngerul la grădiniţă, am decis să ne
sculăm cu noaptea-n cap. Eu am reuşit acest lucru, deoarece sunt un adult
responsabil. La ora 10.10 eram în picioare, uitându-mă adomit la aragaz, că nu
găseam chibritele să-mi pun de-o cafea. Se jucase Mihnea cu ele cu o seară
înainte, încercând să facă căsuţe pentru păsărele. Îngerul a fost un pic mai
leneş şi s-a deşteptat la 11.35.
Am mâncat amândoi nişte „ochiuri de ouă” gătite de
mine (care sunt total diferite de „ouăle-ochiuri” pe care le prepară Mama Dica)
şi apoi am plecat la grădină, unde bunicii îşi făceau de cap. Dar nu oricum.
Adică noi n-am plecat „oricum” la grădină, că de bunici nu bag mâna-n foc că
nu-şi fac de cap.
Deci: am plecat amândoi cu bicicletele. A fost PRIMA IEŞIRE de acest gen. Tată şi fiu
pe biciclete. Bine, a mea e de 5 ori mai mare decât a îngerului. Am mers un pic
pe trotuar. Ne-am dat jos la giratoriu şi am traversat pe lângă ele, că aşa
zice legea. Îngerul împingea de bicicletă şi se uita în ochii mei să-l aprob că
face bine ceea ce face. Apoi am luat-o printre blocuri, direct pe străzi
lăturalnice. Nu era nici o maşină, dar Mihnea tot vroia să se cocoaţe iar pe
trotuar.
...Vreo doi kilometri a durat călătoria noastră. Curbe,
aventuri, adrenalină. Ştiu că nu suntem primii şi nu vom fi nici ultimii, dar când
am ajuns la grădină îngerul exulta de-i spărgea timpanele lu’ Bunicu, iar pe
mine mă dădea mândria afară din casă. Na, c-am făcut-o şi pe asta!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu