2014/08/30

Jurnal (aproximativ) de tată responsabil (5)



27 august. Aseară am plecat cu îngerul la cumpărături. Bine, ideea era să facem doar o cumpărătură, că aveam sponsorul după noi: bună-sa. Care era tare nemulţumită de modul de funcţionare al aspiratorului nostru şi a declarat până şi în faţa venicilor de bloc că ea cu un aspirator care nu mai aspiră praful nu mai face gimnastică de-a lungul covoarelor. Aşa că ne-am dus să cumpărăm aspirator. De ăla ieftin, că n-avem bani de aruncat pe praful de pe covoare pentru mofturile bună-sii. După calculele bugetare făcute de Dica Rely, preţul maximal trebuie să fie sub 150 de lei, adică să prindem şi noi o reducere. Ceva cât de cât, acolo! Mihnea era să facă autocombustie de nerăbdare. Că se gândea îngeru’ în gândul lui, până la urmă expus şi nouă, că-l procopseşte bună-sa şi pe el cu o jucărie, nu numai pe mine cu un aspirator...
Am plecat direct la Caufland, că restul buticurilor de vând aspiratoare, gen Practicăr, Metru sau Oşean ne erau cam peste mână. Mai ales că ne-am dus trei oameni cu o bicicletă. Ştiu că sună cam a proză umoristică engleză, dar e adevărul adevărat: Mihnea pedala voios şi vârtos, io alergam în urma lui, nervos, iar bună-sa gâfâia şi-o treceau năduleşile urmărindu-ne mai mult cu privirea, la o temperatură ce bătea spre 40 de grade.
La Caufland, tanti de la intrare îi zice la Dica că îs aspiratoare. Şi-i spune şi preţul. Bună-sa fericită zice că gata, intrăm să cumpărăm, că oamenii ceia aveau lichidatoare de praf cu numai 129 de lei. Am intrat. Aveau de toate. Inclusiv lubeniţe. Care i-au sărit în ochi îngerului încă de cum a păşit în magazin. Am zis să mergem prima data la raionul de aspiratoare să vedem dacă au, după care urma să ne întoarcem după pepenii ăia. Aveau aspiratoare oamenii. Normal. Numai că nu cu 129, ci cu 229. Lei. Din cauza mini-maratonului prin zăpuşală, bună-sa se pare că-şi pierduse o parte din calităţile auditive. Aşa că am dat la o parte toţi oamenii din faţa unei case de marcat şi am plecat prine arşiţă spre Practicăr, fără aspirator şi fără lubeniţă.
La Practicăr n-am mai intrat. Noi. Adică io şi îngerul. S-o dus numai bună-sa înăuntru. Cred că motivul adevărat era să steie câteva minute la răcoare. Noi am stat afară, unde erau expuse  tot felul de jucării prăfuite, sparte, stricate şi ciobite, pe care Mihnea le-ar fi luat acasă să le cureţe şi să le repare, bănuiesc că doar dintr-un sentiment de caritate dus la extrem. După ce Dica a ieşit afară, răcorită, am mers şi la Oşean. Pe drumul scurt dintre cele două mega-buticuri, la înger i-o venit o idee...
- Dicaaaaa, dacă nu găsesti aspirator, nu-i nimic... Posi să-mi cumperi mie o szucărie!!!
...Din păcate pentru înger, la Oşean am găsit ce-am căutat...

2014/08/27

Jurnal (aproximativ) de tată responsabil (4)

25 august. Aseară o venit bună-sa de la Orăştie la noi, la Deva. Să-i caute îngerului în coarne, să ne facă un pic de curăţenie prin casă, să-l răsfeţe, să-l pupe, să-l alinte, să-i facă toate poftele, să-mi calce mie nişte bulendre, să-i cumpere lui jucării şi tot felul de prostii de la alimentara din colţ. Normal, îngeru’ – cum doar ştiţi că e bandit – a profitat. O lăsat-o pe bună-sa fără jumătate din pensia lu’ bună-su!!! Apropo, bună-su nu ştie! Încă!
Când dăm să ne punem şi noi la somn, bună-sa începe să negocieze cu îngerul ca să doarmă amândoi. Îngerul acceptă, oarecum. Cu o condiţie. Să organizeze el un concurs, în care tot el face şi pe juriul, şi cine adună mai multe puncte câştigă. Iar marele premiu e o noapte de dormit lângă înger. Io vroiam să pierd, că eram sătul să-l tot ridic noaptea de pe lângă uşa dulapului unde se rostogoleşte când pică din pat. Voiam să dorm liniştit.
El nimic, organizează concursul. Adică o început să ne pună nişte întrebări şi noi doi (io şi bună-sa) a trebuit să răspundem. Îngerul ne puncta în funcţie de răspunsuri. Io tăceam sau răspundeam aiurea, bună-sa zicea răspunsurile la fix. Habar n-am cum (că mă uitam la fotbal), dar la un moment dat era la egalitate. 30 la 30.
- Ultima întrebare! zice îngerul. Sine câstigă, doarme cu mine!
Bună-sa deja bătea din palme de fericre. Se şi închipuia sforâind lângă el. La care banditul pune o întrebare aiuritoare. Bună-sa bâjbâie un răspuns, io rămân cu gura căscată. Că tocmai spuneau la ştiri că Steaua a pierdut acasă meciul cu Ceahlăul Piatra-Neamţ! La care Mihnea zice:
- Dica, îmi pare rău, ai răspuns gresit! Ai szero puncte. Tati meu, pentru că n-ai szis nimic, ai un punct!
O rămas şi bună-sa cu gura căscată. Finalul a fost pe măsură:
- Tati meu, ai câstigat. Si dormi cu mine!!! Noapte bună, Dica!

2014/08/17

Jurnal (aproximativ) de tată responsabil (3)



17 august. Azi noapte, târziu, ne uitam la Art Attack, pe Disney Junior. Bine, doar îngerul se uita în deplinătatea facultăţilor vizualo-receptive. Io dormeam oarecum. Adică cu un ochi jumate. Priveam la Art Attack doar cu jumătate de pleoapă deschisă şi cu un braţ ridicat în poziţie de auto-apărare. Că la câte palme peste ochi am primit noaptea de la Mihnea, îs păţit! Şi mă apăr.
În clipul respectiv se făcea că un fel de om fără ocupaţie, cred că pe nume Alex, îi învaţă pe copiii mici, gen îngerul, cum să-i chinuie pe copii mari, gen părinţi. Genul ăsta de vedete ar trebui interzis. Sunt un fel de derbedei scăpaţi de acasă şi educaţi fără discernământ.
Ideea e că la un moment dat am stins televizorul. Îngerul a închis şi el ochii. Dar a deschis guriţa.
- Taaaatttiiiii!!!! Mâine fasem vasporase?
- Ce să facen?
- Vaporase, Tati meu! Din hârtie. Tu îndoi hârtia de câteva ori şi io o pun să plutească!
- Ceeeeeeeeeeeeeeeeeeee????????????????
- Tatiiiii! Nu te enerva! Asa e modelul. Iei o foaie de hârtie şi o îndoi de câteva ori. Apoi, după ce apare bărcusa mi-o dai mie si io o pun pe apă!
Am respirat adânc.  Am încercat să-i găsesc ochişorii... I-am găsit a doua zi. Se uitau la mine. Era dimineaţă. M-o terminat cu rugăminţile. Am început să construiesc bărcuţe. De hârtie. Ceasuri întregi am tot construit. Am ajuns un fel de guru în confecţionarea de prostii din hârtie. I...chebana... nuuu!... o....chinawa!!!... nuuuu!... ooo... daaa... rigami! Origami!
Trei ceasuri am făcut origami. Sau bărcuţe, cum vreţi să le ziceţi. În final, una o plutit. Mihnea e tare mândru de ea!!!

În grădină la Bunicu (6)

Grila de start!!!


Jurnal (aproximativ) de tată responsabil (2)



16 august. Mă uitam la un videoclip fascinant postat de un prieten de la Arad, Gigi. Om din ăla mai nărod, cum sunt mulţi de altfel, de merge pe munte. De data asta era în Bucegi. 17 minute şi 33 de secunde durează filmuleţul. Toate imaginile sunt însoţite de o muzică psihedelico-lacrimogenă şi sunt constituite din cabane, drumuri, brazi, raze de soare printre brazi, ape, râuri şi pârâuri, cascade, iar brazi, iar soare, ape şi râuri, cărări prin iarbă, nori, cer albastru, gol alpin, stânci, iar ape şi râuri, cascade şi pârâuri...
La un moment dat apare îngerul lângă mine.
- Tati meu, la se te uisi?
Îi spun că e un reportaj artistic făcut de Gigi, despre ce poate vedea un om amărât cînd merge pe munte. Şi, dacă vine şi el cu mine pe acolo o să vadă şi el aceleaşi lucruri: ape, râuri, cascade şi pârâuri. Mihnea stă şi se uită. Şi se uită. Cască un pic mai tare ochişiorii. Apoi pune întrebarea:
- Tati meu, da’ unde e locul asela?
Îi explic că-i în Bucegi, că acolo curg atâtea râuri şi pârâuri cu spume. Replica lui a fost fără replică:
- Ioi, Tati, câtă bere!!!